Compania aeriană low-cost Ryanair a anunţat că estimează că nu va opera zboruri în următoarele două luni, aprilie şi mai, din cauza restricţiilor impuse pentru frânarea pandemiei de coronavirus, relatează agenţia EFE.
“În acest moment, nu preconizăm operarea de zboruri în lunile aprilie şi mai, dar aceasta depinde clar de recomandările Guvernului şi noi întotdeauna am respectat instrucţiunile”, a explicat Michael O’Leary, CEO al companiei.
Acesta a spus că pune la dispoziţia “tuturor guvernelor” avioanele companiei pentru a efectua repatrieri şi zboruri esenţiale pentru transportul de medicamente, echipamente de protecţie şi, dacă va fi nevoie, alimente de urgenţă.
El a recunoscut că “nimeni nu ştie” cât timp va dura “blocajul” provocat de COVID-19, însă “experienţa Chinei” sugerează că perioada de contagiune şi diminuare a propagării virusului ar putea fi de trei luni.
“Deoarece frontierele Europei sunt congestionate sau închise, este vital ca Ryanair să îşi facă treaba pentru a fi menţinut transportul de medicamente şi alimente de bază”, a subliniat O’Leary, care a dat asigurări că toate aceste zboruri vor fi operate în maximă securitate, cu dezinfectare zilnică.