Air France a anunțat reluarea zborurilor între aeroportul Paris Charles de Gaulle și aeroportul București Henri Coandă începând cu data de 3 iunie 2020, după o pauză de aproximativ 2 luni.
Programul de zbor include în primă fază operarea unei singure frecvențe pe săptămână, urmând să crească succesiv la 3, respectiv 5 zboruri pe săptămână și să devină zilnic începând cu 22 iunie.
Toate frecvențele incluse în noul program de zbor al Air France se vor desfășura cu măsuri sporite de siguranță, asigurarea distanțării sociale la check-in, îmbarcare și debarcare, purtarea obligatorie a măștii de protecție în aeroport și în aeronavă și verificarea temperaturii pasagerilor la îmbarcare.